Draga Emmy,
Dupa ultima ploaie de toamna ai disparut fara nici un cuvant. Am intrebat banca din parcul in care obisnuiai sa iti aduni gandurile daca mai stie ceva de tine. Pe chipul ei imbatranit de vreme nu am putut citi decat tristete. Am intrebat copacii cei mai zvelti din fata casei tale daca te-au zarit si mi-au raspuns ca cu timpul oamenii isi dau seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Nu i-am inteles , asa ca am alergat dupa porumbeii indragostiti care isi luau in fiecare primavara mic dejunul pe pervazul geamului tau si le-am spus ca mi-e dor de tine si daca pot sa ma ia cu ei in zbor acolo unde esti.Mi-au spus ca omenirea este un amestec ciudat de sori si pietre de o varietate atat de infinita incat nu mai stiu unde un om inceteaza sa mai fie piatra si devine soare. Nu stiu nici macar daca sorii au fost creati pentru nevoia pietrelor de a fi incalzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a raspandi caldura. Stiu numai ca, sori ori pietre, suntem cu totii fara rost in lume de indata ce ramanem unii fara ceilalti. Si au plecat indata , lasandu-mi intrebarile mute fara raspuns.Am alergat catre ultimul tren spre mare. Sigur marea stie unde esti, daca nu esti déjà acolo. Am fugit cu ultima suflare catre stancile care iti sopteau cuvintele dulci si legamintele la care au fost martore. Le-am intrebat unde esti, nu au vrut sa-mi raspunda. M-am prabusit langa ele plangand si recitand ganduri…gandurile tale! Atunci stancile mi-au soptit:
“Drumul viu de sub talpile tale e drumul nostru ce-l framanti cu aceleasi picioare cu care ieseai din spuma din valuri ,aceleasi degete pe care le-adanceai in nisipul firbinte, acelasi trup cu care taiai bezna nascand lumi sub bolta noastra.”Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat. Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza…
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie,sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…
