Curcubeu

O multitudine de culori aici, in inimioara mea

Tie iti multumesc, cu toate ca mi-am promis ca niciodata nu voi vorbi si nu voi zugravi in cuvinte pastelate povestea noastra . Chiar daca iti spuneam: tacerea este cel mai puternic strigat. Chiar daca niciodata nu mi-ai inteles nevoia de a-mi asterne gandurile pe o foaie virtuala de hartie. Chiar daca stii deja ce am sa-ti spun.

Viata mea nu se rezuma doar la acei nori care atarna greu deasupra mea. Nu. Viata mea e in adierea vantului, in alergatul desculta prin ploaia calda de vara, in stropii valurilor care imi gadila pielea arsa de soare, in firul de iasomie care atarna dupa urechea mea , in scrisorile parfumate din clasa a saptea, in rasaritul soarelui si in apusul lui atunci cand simt mana ta pe obrazul meu. Viata mea este in tine si in zambetul care imi usuca si cea mai ascunsa lacrima…

Si da, iti multumesc.

Si nu, mai mult nu am sa spun…

… pentru ca stii deja.

Iar eu stiu raspunsul.

E soare, dar in lumea mea ploua. Si ploua fara nori. Vad soarele, stiu ca e acolo, dar nu…Imi doresc atat de tare sa ploua incat chiar ploua. Oare chiar toate femeile au tendinta asta, mai mult sau mai putin, de a face pe victimele? Cand e prea bine gasim un motiv sa stricam tot. Si ne pare rau, dar nu am recunoaste niciodata. Si continuam, e ca noi, niciodata ca ei. Stiu ca nu sunt singura, dar mai stiu si ca nu e bine sa generalizezi.

E o boala? E un moft? E doar o tendinta de a avea controlul asupra tot? Sau chiar credem ca prea multa fericire strica? Sunt mult prea complexa,si nu intr-un sens bun, ma cosum prea mult, exagerez ades, si inca… inca port urma indoilelilor lasate in suflet cu ceva timp in urma. Ranile astea chiar nu trec?

Scrisori pentru mai tarziu

Tata, imbatranesti… atat de aproape de mine si totusi, atat de departe. Parul si-a schimbat culoarea. Tusesti altfel. Privirea ta e seaca. Nu mai ai forta pe care o aveai. Forta cu care mi-ai inchis toate portile copilariei… . Acum sunt femeie, tata. Muncesc ca si tine. Ma descurc si cu facultatea. Nu am sa ma las asa cum credeai. Am sa o termin si am s-o incep si pe a doua. Si o sa fie bine. Castig binisor. Nu e tocmai ce-mi place, nu rezist mereu, dar am invatat sa ma ridic de jos… Mi-e bine. Nu am uitat nimic din tot ce s-a intamplat. Nu-ti face iluzii. Dar am iertat. Stii de ce? Pentru ca sunt puternica, tata. Mai puternica decat ai fi crezut vreodata. Da, eu! Fata care mergea cocosata pe strada, care nu avea gusturi la imbracaminte si care nu stia sa vorbeasca cu oamenii, cea care se va marita cu un “papa-lapte” si va ajunge un nimeni. Eu, fata de care nu aveai timp niciodata.Te asteptam sa mergem in parc toata ziua, tata. Inca te mai astept… dar stii tu? Parcul nu ne-a mai asteptat. Dar nu te impacienta, tata. Astazi sunt si mai multe parcuri. Chiar mai frumoase. Iti poti plimba noul copil. Nu o lasa sa te astepte cat te-am asteptat eu. Chiar daca nu ii curge sangele tau prin vene, poate se va supara. Sa nu ii iei jucariile ,tata. Nu le da la alti copii, caci o vei face sa planga. Ah, si tata… niciodata sa nu-i spui ca e un nimeni. Suntem oameni inainte de toate. Nu o face sa sufere aruncand cuvinte grele. Iti spun eu :doare. Iubeste-o tata. Asa cum n-ai iubit-o pe fiica ta niciodata. Fii alaturi de ea cand are nevoie si niciodata,dar niciodata sa nu-i intorci spatele daca o vei vedea plangand. Mangaie-o si alint-o asa cum o face un tata. Ti-as spune eu cum, dar, vezi tu, din pacate nu am avut parte. Mama? O,da … mama a fost langa mine, in putinele dati cand nu cadea victima reprosurilor tale neincetate. Anii aceia grei in care se prabusea aproape lesinata dupa zile continue de munca se zaresc azi pe chipul ei. Si mama imbatraneste, tata… dar nu cu anii, ci cu sanatatea. Se spune ca fiecare om are ingerul lui. Eu, sa stii, il rog mereu sa aiba grija de ea. Si stii ce? Cred ca ingerasul o iubeste mult… Vezi tu , tata, de mica am… dar asta nu conteaza. Poate te plictisesc. Du-te, te asteapta sotia si copilul. Nu vreau sa te retin.

Mi-a parut bine.

Fugi, sa nu intarzii…

…macar acum fii tatal pe care eu nu l-am avut niciodata.

Dimineata

Ura. Dragoste. Doua sentimente nebune, care se contopesc intr-un joc de lacrimi. Zbiara, se vaita, cad, se ridica, lovesc, doboara, striga, se zvarcolesc, ard, castiga, se tem, pierd, se ascund,- intr-un foc continuu-. Doi dusmani de moarte, care parca exista pentru existenta celuilalt. Nimic nu e pur si nimic nu e vesnic. Si totusi… acum e liniste. O raza firava de soare se joaca de-a v-ati ascunselea printre asternuturi. Insa bobocul de trandafir a zarit-o. Intr-o clipita si-a deschis aripile inmiresmate. Mirosul de ploaie de afara se imbina cu mirosul de cafea. Ce dor mi-a fost! Dimineti iluzorii, cat v-am asteptat!

Ganduri nescrise, intrebari, raspunsuri, vise. Fara furtuni si fara ploi.Liniste.

Poate va fi mereu dimineata…

Un barbat care nu sta langa copilul lui nu face nici doua parale.Este ceva in neregula cu barbatul,nu cu copilul…

Gri

Nu oamenii te schimba, ci intamplarile si situatiile fara iesire la care te condamna viata. Inocenta? Naivitatea? Ambitia? Zambetul? Speranta? Fii serioasa,mama… sunt cuvinte pe care daca as putea le-as strange tare in mana, le-as mototoli si le-as arunca la gunoi. Nu, nu le-as da foc, poate ca totusi e o umbra de speranta sa le regasesc, asa subrede intr-o zi. Doar ca… azi, ziua aceea pare asa departe.

Sunt mame care nasc copii si ii arunca prin tomberoane, sunt mame care nasc copii si ii ingroapa de vii, sunt mame care nasc copii si ii lasa pe strada, sunt mame care nasc copii si ii tin in cusca, sunt mame care nasc copii pentru a-i trimite pe strada sa le aduca bani de bautura, sunt mame care nasc copii pentru a-si tine barbatii aproape.

Sunt mame care nasc copii si se chinuie o viata sa ajunga la inima lor, sunt mame care nasc copii si le-ar oferi totul doar ca sa-i aduca pe drumul cel bun, sunt mame care nasc copii si le dau bani de droguri doar ca sa nu-i piarda, sunt mame care nasc copii si sunt batute de ei,sunt mame care nasc copii si alearga prin inchisori dupa ei.

Dar sunt si mame care nasc copii doar pentru a-i compara cu altii mai buni,niciodata cu altii mai rai.Sunt mame care nasc copii model care se sinucid din cauza unei batai luate ca in loc de 10 a luat 8 la scoala…

Cheia

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scînteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa.
Usa catre fericire, usa catre mîngîiere
Usa ce spre taine duce galopînd… luna de miere.
Usa catre înrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.
De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai întîi de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita,
Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si… basta!
Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei,
Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii,
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!
Cînd alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta,
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta…
Ca broasca atît e buna pîna n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.
E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa.
Usa este ca gaina, ca abia cînd e batrîna
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna. Da, dar care om in viata nu si-a spus în gîndul lui:
“Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui”?
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata.
Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata.
Însa, dragul tatii, afla, nu tine cît vesnicia,
Ca exagerînd cu joaca, ti se strica jucaria.

Am vazut o usa care a trait în viata toata
Ca o sfînta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dînsa cerul, cu o voce ca de crai:
Hei, stafie îngalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scîndura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot încuiata…
Ce te temi mereu de usa! o sa-mi spuneti cu temei!
habarnam: Bun! Perfect! Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gîndul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei… O groaza, cîti barbati, atîtea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se lovesca cheia si sa fie… jucausa.
Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvîrtit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de… sardele!
Merge ea cît merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!
Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sînt atitea chei pe lume, cheia “sol ” si cheia ” FA “,
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si… zicind cum zic batrînii… la o tinerete noua,
Zici… privindu-ti… amintirea…
“AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA! “

Adrian Paunescu

Ades e greu chiar si sa mori

N-am crezut niciodata ca e atat de greu sa mori. Nu i-am inteles niciodata pe cei care isi luau viata. Nu l-am iertat pe Ralph nici acum pentru asta. Nu am stiut ca durerea celor care te iubesc este mai presus de orice spada infipta si rasucita in inima neincetat. Nu am crezut ca vreodata voi ajunge sa nu mai stiu cine sunt. Nu am crezut niciodata ca voi ramane singura, dar mai ales, nu am crezut ca la fiecare bataie din aripi, acestea se vor frange incetisor. Nu am stiut ca doare. Nu am crezut ca cel care ti-a dat viata ti-o poate lua cu buna stiinta. Nu am crezut ca raul chiar exista pe pamant, ca e in fiecare din noi. Nu am stiut ca toate eforturile mele de a fi copilul model vor fi intr-o zi de prisos. Nu am vrut sa cred cand mi se spunea ca oamenii nevinovati sunt cel mai des incercati de greutati. Nu am crezut ca pot ura, ca pot sa uit pentru ce traiesc, ca pot renunta la viata oricand. Nu am crezut ca va exista ceva care sa ma faca sa uit de tot, de mine, de prieteni, de dragoste si de mama.Nu am crezut ca tata… va fi raspunsul la toate intrebarile si esecurile mele.

Of mama, de cate ori plangeam cand rosteam cuvantul asta. Erai totul pentru mine. Fara tine nu vedem viata, nu ma vedeam pe mine. Tu erai sufletul si eu trupul. Daca as putea as lua toata suferinta ta asupra mea , numai sa te vad zambind. Am ajuns acolo unde nu credeam ca voi ajunge vreodata. La capat. Acolo unde nimic nu are sens, nu exista sentiment, unde e nepasare si ignoranta. Unde nu e lumina, doar ceata, acolo unde, pentru o clipa, am crezut ca e mai bine. Apoi te-am vazut pe tine mama si am simtit durerea… durerea ta… Viata nu mi-o luam mie, ci tie ti-o luam mama, am uitat ca eu sunt viata ta. Eram acel carlig de care mai atarna ultima ta speranta.

E asa usor sa spui “vreau sa mor”. E usor chiar si sa faci ceva in privinta asta, dar cand stii ca mai ai putin… Doamne, cat doare! Revezi toate momentele minunate din viata ta, toate lucrurile care au ramas neterminate, toate visele tale si toate planurile, dar mai ales… vezi disperarea si lacrimile celor care te iubesc, pentru ei nu vrei sa mai pleci. Pentru ei ai merge pana la capatul Pamantului.

Nu stiu daca Dumnezeu ma va ierta vreodata. Nu stiu daca tu, mama, vei putea s-o faci. Dar eu nu am sa mi-o iert. Luam viata si fericirea si lumina unor oameni care nu gresisera cu nimic. Nu viata mea o luam. Ci pe a lor. Exact ca un criminal. Cine sunt eu sa fac asta? Nimeni…

Imi sterg o lacrima calda,zambesc

Caci viata ma indeamna

Ca mi-e dat sa si pierd uneori

Ca ades,e greu chiar si sa mori… 

Oglinzi paralele

Din ce in ce mai multa lume imi reproseaza faptul ca sunt trista. Nimic nou, asta stiu si eu de un an de zile. Si m-am obisnuit cu acest nou EU, desprins de lume, care sta ghemuit intr-un colt rece si intunecat si care la fiecare mica raza de lumina se minte ca-l tradeaza privirea . Si se minte atat de bine…

Am renuntat sa mai dau explicatii pentru izolarea mea, au renuntat sa le mai ceara. Au aparut replici de genul: “ nu te mai recunosc” , “ te-ai schimbat, nu mai esti tu” Oamenii se schimba. Si daca nu-I schimba succesul, atunci cu siguranta ii schimba esecul. E atat de simplu. Si totusi, cu toata simplitatea de rigoare, nu am stiut cum sa raspund la intrebarea: “ si ce te opreste sa fii fericita?”

Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost rautacioasa idee cum ca e o intrebare normala, pusa de un om care nu a intampinat dificultati in viata. Ce ai putea cere unui asemenea om? Apoi am ras ironic spunandu-mi: “ habar n-ai tu ce e fericirea “ . Multi oameni o interpreteaza gresit, o incurca cu satisfactia, placerea, bucuria, emotia. “ Mi-am luat masina! sunt asa fericit!” . O nu …asa nu. Asta se numeste satisfactie. Fericirea, e absolutul spre care tindem cu totii, scopul vietii. Pentru mine, fericirea e…infinitul, e acel ceva pe care, daca l-as putea atinge, nu as face-o de teama sa nu-l intinez. Dar in fond si la urma urmei, cine se mai consuma cu intrebari despre existenta umana , adevar, bine, frumos si fericire? Astfel, m-am facut mica pe scaunul meu, am oftat si mi-am adus aminte de fata care alerga cu soarele de mana. De copila care zambea cum deschidea ochii, fugea afara, tragea adanc aer in piept asteptand cu nerabdare sa se bucure de fiecare minut pe care-l oferea viata. Strengarita zambareata care lumina chipul si celui mai mahnit om, facandu-l sa pretuiasca fiecare raza de soare ce-I mangaia fruntea incruntata. Nu de mult scriam versuri despre fericire si despre cat de frumoasa este viata, despre placuta adiere a vantului, despre mare si povestile ei, despre copilarie si dragoste. Azi pun in paralel cuvintele aruncate la intamplare pe foi de hartie: am intr-o parte o fata aparent fericita, hotarata sa se ridice zambind dupa orice cazatura, iar in cealalta parte - o fata prabusita, incapabila sa se ridice - nu poate si nu vrea sa caute sprijin - , poate pentru ca odata ajunsa sus, cazatura ce va urma va durea mai tare.

Si eu? Cine sunt?

Cand sunt ca toamna, ploioasa si intunecata, primesc laude pentru cel mai bun personaj principal dintr-o drama. Cand alerg dupa soare, agatandu-ma de cateva raze, putinii care ma inteleg cu adevarat sunt mohorati, vin cu stropi de ploaie pe obrazele lor. Cum sa ma agat de soare cand cerul plange pentru toamna din mine?

 

 

Visul

Am avut un vis in noaptea de…

Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine,

Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla:

Una era a mea, cealalta a Lui.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri

Reprezentau o zi din viata mea…

M-am oprit ca sa privesc in urma

Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare.

Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,

Nu mai era decat una singura…

Am revazut filmul vietii mele…

Ce surpriza!

Locurile in care nu se vedea decat o singura urma

Corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:

Zile de neliniste si de rea-vointa,

Zile de egoism sau de proasta dispozitie,

Zile de incercari si de indoiala,

Zile de nesuportat,

Zile in care eu fusesem de nesuportat…

Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul, am indraznit sa-i reprosez:

“Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!

De ce nu ti-ai tinut promisiunea?

De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata,

In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de Tine?…”

Iar Domnul mi-a raspuns:

“Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut

Decat o singura urma de pasi pe nisip

sunt zilele in care te-am purtat pe brate…”

Ademar Barros